March 25, 2015

Stagii / Joburi

1. In baza parteneriatului cu Ministerul Afacerilor Externe, LSRS Franta va pune la dispozitia membrilor din reteaua sa, proiectul SMART Internships, ce se va desfasura in cadrul Ambsadei Romaniei in Republica Franceza, in cadrul Institutului Cultural Roman din Paris si in cadrul unora dintre consulatele Romaniei in Franta.

Ce este SMART Internships?

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) susține derularea celei de-a treia ediții a Programului de management shadowing în instituțiile publice („SMART Internships”), care se adresează studenților și absolvenților de la cele mai bune universități din întreaga lume. Acest program reprezintă una dintre propunerile concrete prezentate în SMART Diaspora (Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor din Diaspora), lansată în 2013 și a cărei susținere în favoarea implementării ca strategie națională continuă și în 2015. SMART Internships contribuie la cel de-al treilea obiectiv strategic: „Sprijinirea integrării în sectorul public și în mediul privat romanesc”.

Prin internshipuri înțelegem stagii de practică neplătite pentru studenți și absolvenți de la cele mai bune universități din întreaga lume, cu o durată scurtă și medie (de la o lună la trei luni, cu posibilitatea prelungirii).

Prin „management shadowing” înțelegem activitatea derulată de beneficiarii internshipurilor pe lângă persoanele cu funcții de conducere din cadrul instituțiilor publice gazdă (membri ai Parlamentului național și ai Parlamentului European, Miniștri și Secretari de stat, Directori de instituții, Ambasadori, Consuli etc.).

 Beneficiile Programului

  • Tinerii înalt calificați cu studii peste hotare sunt stimulați să dobândească experiență profesională în sistemul public și să își investească bună parte din capitalul educațional și intelectual de care dispun în beneficiul instituțiilor gazdă;
  • Instituțiile publice demonstrează transparență, deschidere și grijă pentru un mediu profesional meritocratic, bazat pe competență, precum și o preocupare vădită pentru formarea de noi generații de profesioniști din sectorul public;
  • Tinerii înalt calificați beneficiază de expunere la cel mai înalt nivel instituțional, fiind astfel motivați și stimulați să performeze la standardele impuse de acest context;
  • Instituțiile publice își consolidează capacitatea operațională și își asigură o bază de resurse umane competente, care va putea fi valorificată și ulterior.

Pentru mai multe detalii ne puteti contacta la adresa de e-mail: contact@fr.lsrs.ro

 

2. In baza parteneriatului semnat intre LSRS Franta si Clubul EntRo, periodic vom publica stagii de practica in cadrul unor companii franceze sau romanesti care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Republicii Franceze.

Urmariti frecvent pagina dedicata acestei sectiuni! Pentru mai multe detalii nu ezitati sa ne contactati la adresa mentionata anterior.